Odata am iubit....odata am iubit ca in povesti si am fost iubita....am avut parte de cel mai frumos sentiment dar nu am stiut sa-l apreciez, nu am stiut sa-l valorizez....
am ucis fara mila, am tratat dragostea ca pe o joaca, am avut momente in care nu mi-a pasat dar si momente in care am constientizat cat de mult mi-am complicat singura viata si implicit pe a aceluia care m-a iubit cu adevarat!
am tradat si m-am razbunat pe cineva nevinovat pentru toate actiunile facute de catre un altul.
mi-a fost frica de casatorie, mi-a fost frica de legaminte, mi-a fost frica de dragostea adevarata si mai ales mi-a fost frica de faptul ca nu o sa reusesc sa fiu capabila sa-l fac fericit pe cel de langa mine!
asa ca am preferat sa fiu aceea care "ucide" pentru ca era imposibil sa mai fie "cea ucisa". cand am realizat tot ceea ce am facut era deja prea tarziu...mult prea tarziu! dar m-am axat pe iertare si pe credinta ca "A IUBI INSEAMNA A IERTA". fie barbatii nu stiu ce inseamna a ierta, fie pentru ca sunt mult prea orgoliosi, fie el nu m-a iubit indeajuns cat sa ma astepte, cat sa ma ierte si sa-mi spuna ceva sau sa-mi dea un semn.
asa ca am asteptat.....povestea nu are acel final fericit cu care toti suntem obisnuiti....dimpotriva! el a ales un alt drum iar eu....merg in continuare pe drumul ales.....
