hippie

ce-i drept nu am mai scris de ceva timp...si nu pentru ca nu am mai simtit ci pentru ca am fost putin dezamagita de propiile mele expectante...de valorile mele, de gandurile si sentimentele mele...cu totii regretam la un moment dat ca suntem mult prea sinceri fata de persoane care chiar nu merita, dar mai trist este atunci cand te deschizi total in fata unui specialist si acesta desi iti zambeste te judeca si pune un verdict mai putin dorit...
trecand peste acest moment in care imi pusesem toate asteptarile, esuand pentru a mia oara, este clar ca inca nu mi-am invatat lectia, oricat de mult as indruma pe ceilalti, se pare ca nu ma pot indruma pe mine insami.
asa ca au urmat 2 saptamani triste pentru mine, de deznadejde totala, intr-o tara si lume in care toti se vaieta si toti privesc in pamant si nu catre cer.au uitat sa mai creada, au uitat sa mai viseze, sa mai valorizeze ceea ce au in jurul lor si sa se dedice grijilor, greutatilor si mai ales banilor. ce-i drept m-am molipsit si eu acestei creize launtrice, purtand povara zilei de maine si cel mai trist, nemaidorindu-mi sa mai salvez ceva....pentru ca simt ca ma lupt cu morile de vant, pentru ca simt ca tot ceea ce spun eu-tot optimismul si toata visarea sunt demult pierdute in spatiu. este o lume in care putini vor supravietui-si de obicei cel mai puternic reuseste...si ma gandesc ca acela va fi cel care nu crede in valoarea banului si nu este dependent de acesta.
apoi, mi-am spus pentru a mia oara ca nu pot renunta idealului meu de a salva lumea si ca se merita sa merg pana la capat, oricat de multe apar si in viata mea, oricate par ca vin - tot mai multe si mai greu de suportat...asa ca prefer sa visez in continuare la tot ce e frumos: floricele, ingeri, ponei, pace, curcubeu, porumbei, pomi, nori pufosi....
si astept rasplata...sa pot sa ma plimb fericita langa oameni fericiti care au acelasi ideal ca si al meu....