luni, 22 noiembrie 2010
SUFLETE FRUMOASE!
Sunt atâtea suflete frumoase în lumea aceasta!
Important este să le vedem! Şi dacă nu ştim a le aprecia la timpul potrivit sunt sigură că vom învăţa odată!
Recunosc faptul că peste tot pe unde am fost, am întâlnit în drumul meu, îngeri! Îngeri care m-au învăţat ceea ce aveam de învăţat exact în acel loc şi timp, îngeri care m-au ajutat atunci când aveam mai mare nevoie (sau impresia nevoii unui ajutor). Important este că ori de câte ori am cerut ceva, mi s-a oferit, ori de câte ori m-am întrebat mi s-a răspuns!
Şi mă întreb: oare chiar am primit ceea ce am cerut? oare chiar am meritat îndeajuns? oare sunt eu privilegiată în faţa celorlalţi? şi mai ales De ce eu?
Ştiu ca uşile se deschid numai cu ajutorul dorinţei, ştiu ca răspunsurile oferite, ajung la momentul potrivit şi mai ştiu ca acei îngeri care ne tot ajută sunt printre noi, sunt oameni! Ştiu că Raiul este pe Pământ şi mai ştiu că toţi suntem speciali, toţi avem câte ceva de spus, toţi avem bucuria de a primi ceea ce ne dorim cu adevărat!
Am avut bucuria săptămâna trecută de a întâlni un suflet înţelept în călătoria mea! Un suflet care m-a făcut să-mi dau seama care este menirea mea Aici şi Acum! Mi-am dat seama că a fi autentic, a spune ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi nu este un semn de vulnerabilitate, dimpotrivă!
Că meseria pe care mi-am ales-o (sau care mi-a fost propusă de către Divinitate) este aceea care mă reprezintă cel mai mult: aceea de a ajuta Suflete! Aceea de a transmite mai departe gânduri frumoase, aceea de a asculta, de a-i înţelege, de a-i crede pe cei neînţeleşi!
Că oricât de mult aspir la o meserie care să-mi ofere un statut cât mai înalt, "familia este celula de bază", că oricât de mult tind spre perfecţiune, ceea ce este simplu, pur şi inocent mă face cel mai fericită!
Acel suflet îmi este foarte drag şi am sentimentul de împlinire pentru că deşi l-am întâlnit în drumul meu pentru o clipă, m-am deschis total şi el la fel, dar în acelaşi timp există incertitudinea de a-l mai întâlni vreodată şi cu toate astea clipa aceea nu o poate lua nimeni, timpul acela rămâne întipărit şi niciodată şters.
Este minunat să fii ceea ce eşti cu adevărat, este minunat ca ceilalţi să te cunoască aşa cum eşti în realitate, fără a purta măşti, fără a disimula realitatea!
Este minunat să fii un suflet printre atâtea suflete frumoase!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
MULŢUMESC SUFLETE FRUMOASE!
RăspundețiȘtergere