se vorbeste atata despre iubire, despre suflet, despre inima, despre glanda pineala, despre ratiune, ingeri, inocenta, frumusete, sentimente, emotii....dar actiunile noastre sunt pana la urma cele care definesc totul...
si cum vorba zboara, scrisul ramane....imi permit sa abordez o tema, care ce-i drept ma framanta.
pun mare accent pe actiunile celor din jurul meu si ma ghidez foarte mult dupa acestea, pentru ca ele reflecta realitatea interioara, pentru ca ele sunt ca o oglinda a ceea ce se afla in interior.
mai exact si pe intelesul tuturor: un om cand te iubeste iti si arata-verbal, nonverbal dar iti arata. ca se fereste sau nu, cert este ca iti arata, iti demonstreaza.
cand esti vesel-zambesti, cand esti trist- se poate observa clar in zona fetei, a posturii,etc.
ei, acum trec la ceea ce ma framanta pe mine....cand un om te place, iti spune si iti arata acest fapt si cu toate astea cand este departe demonstreaza contrariul.cand un om este interesat de tine, de persoana ta, de tot ce insemni si esti, face totul pentru a patrunde in lumea ta, este interesat de tine, de ceea ce faci, de ce si cum gandesti, de ce faci, de ce scrii...te cauta, face tot posibilul sa te gaseasca/etc. si nu dispare pentru ca apoi sa reapara, si nu apare ca apoi sa dispara, si nu spune vorbe dar le uita imediat cum a terminat de vorbit cu tine.
sa fie un mecanism de aparare? sa fie o bariera de protectie? un scut?
sau este o realitate pe care e greu sa o accepti-contrariul a ceea ce arata cand este cu tine...cumplite sunt orele de asteptare, cumplite sunt reactiile adverse sentimentelor sustinute de acea persoana....dar si mai cumplit este sa te trezesti din starea de visare si sa accepti realitatea asa cum este. ca te refugiezi si mergi mai departe? nimic mai simplu...dar pana cand sa mergi mai departe? pana cand inveti sa nu mai fii folosit-spun unii sau...pana cand inveti lectia-spun altii....
eu spun....ca pana cand nu mai exista cuvinte ci numai fapte....atat.
si cum vorba zboara, scrisul ramane....imi permit sa abordez o tema, care ce-i drept ma framanta.
pun mare accent pe actiunile celor din jurul meu si ma ghidez foarte mult dupa acestea, pentru ca ele reflecta realitatea interioara, pentru ca ele sunt ca o oglinda a ceea ce se afla in interior.
mai exact si pe intelesul tuturor: un om cand te iubeste iti si arata-verbal, nonverbal dar iti arata. ca se fereste sau nu, cert este ca iti arata, iti demonstreaza.
cand esti vesel-zambesti, cand esti trist- se poate observa clar in zona fetei, a posturii,etc.
ei, acum trec la ceea ce ma framanta pe mine....cand un om te place, iti spune si iti arata acest fapt si cu toate astea cand este departe demonstreaza contrariul.cand un om este interesat de tine, de persoana ta, de tot ce insemni si esti, face totul pentru a patrunde in lumea ta, este interesat de tine, de ceea ce faci, de ce si cum gandesti, de ce faci, de ce scrii...te cauta, face tot posibilul sa te gaseasca/etc. si nu dispare pentru ca apoi sa reapara, si nu apare ca apoi sa dispara, si nu spune vorbe dar le uita imediat cum a terminat de vorbit cu tine.
sa fie un mecanism de aparare? sa fie o bariera de protectie? un scut?
sau este o realitate pe care e greu sa o accepti-contrariul a ceea ce arata cand este cu tine...cumplite sunt orele de asteptare, cumplite sunt reactiile adverse sentimentelor sustinute de acea persoana....dar si mai cumplit este sa te trezesti din starea de visare si sa accepti realitatea asa cum este. ca te refugiezi si mergi mai departe? nimic mai simplu...dar pana cand sa mergi mai departe? pana cand inveti sa nu mai fii folosit-spun unii sau...pana cand inveti lectia-spun altii....
eu spun....ca pana cand nu mai exista cuvinte ci numai fapte....atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu